Reclamații

Orice reclamație privind calitatea produselor se acceptă numai în scris, pe adresa de e-mail info@leykom.ro, în maximum 24 de ore de la recepția produselor achiziționate. Reclamația trebuie depusă / transmisă și în original la sediul firmei din Bulevardul Basarabiei nr. 256, în termen de trei zile lucrătoare de la recepția produselor, alături de o mostră și poză a produsului vizat de reclamație, dar și de dovada efectuării plății mărfii.

Din momentul depunerii / primirii reclamației la sediul central, compania se obligă să răspundă reclamantului în termen de 72 de ore, informându-l pe acesta despre deciziile luate cu privire la soluționarea reclamației.

Nu este admisă nici o reclamație care vizează produse pentru care nu au fost respectate specificațiile tehnice, fișa tehnică, recomandările producătorului și / sau ale furnizorului.

Proces marfă deteriorată la transport CURIER

  1. În situația în care marfa transmisă de către companie prin firma de curierat ajunge la client deteriorată, dar este preluată de către client, acesta din urmă are obligația să scrie pe ambele AWB-uri marfă deteriorată. În caz contrar, orice reclamație ulterioară nu va deservi ca proba în reclamația înaintată firmei de curierat și există riscul ca marfa să fie achitată integral de către client, chiar dacă este deteriorată. Din momentul în care pe ambele AWB-uri este semnalată marfa ca fiind deteriorată, se deschide reclamația cu firma de curierat iar în funcție de răspunsul primit, se va comunica în scris către reclamant, care este decizia finală și care sunt următorii pași.
  2. În situația în care marfa transmisă de către companie prin firma de curierat ajunge la client deteriorată, dar NU este preluată de către client – este clasată la categorie de marfă refuzată - acesta din urmă are obligația să scrie pe ambele AWB-uri marfă deteriorată, iar comanda se va replasa de către expeditor și se va retransmite către client în cel mai scurt timp.